Fostul ministru de Externe al regimului khmerilor roșii, judecat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, a murit

Fostul ministru de Externe al regimului khmerilor roșii, judecat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, a murit
Publicat: 14/03/2013, 11:32
Actualizat: 03/07/2013, 20:35

Fostul ministru de Externe al regimului khmerilor roșii, Ieng Sary, în vârstă de 87 de ani, care era judecat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, a decedat joi, a anunțat Curtea sub egida ONU care îl judeca, relatează AFP.

„Putem să confirmăm că Ieng Sary a murit în această (joi) dimineața, după ce a fost spitalizat la 4 martie”, a declarat Lars Olsen, purtătorul de cuvânt al Curții. Fostul ministru reprezenta imaginea publică a regimului marxist totalitar, considerat vinovat de moartea a aproximativ două milioane de persoane.

El compărea în fața acestei Curți sub egida ONU, la Phnom Penh, alături de fostul șef al statului, Khieu Samphan, în vârstă de 81 de ani, și de „fratele numărul doi” și ideologul regimului, Nuon Chea, în vârstă de 86 de ani.

El a murit fără să fi explicat vreodată, anterior, rolul pe care l-a avut în cadrul aparatului regimului ce a decimat un sfert din populația Cambodgiei, golind orașe, suprimând moneda, religia și educația și aruncând societatea într-o teroare profundă.

Procesul în curs rămâne, astfel, cu doi acuzați.

Alt oficial politic major în cadrul regimului, doamna Ieng Thirith, este în continuare în viață. Însă fostul ministru al Afacerilor Sociale, văduva lui Ieng Sary, și-a pierdut rațiunea și a fost declarată inaptă să fie judecată.

Temeri puternice existau de mai mult timp ca acești acuzați să moară fără să dea socoteală pentru rolul pe care l-au jucat în această pagină sumbră a istoriei țării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase...
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată...
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Marina Almășan, despre ultimele momente din viața lui Victor Socaciu. Ce i-a adus, de fapt,...
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Unul din patru copii din lume este în pericol din cauza alimentelor sărace
×